Potrivit polițiștilor, un singur autoturism a fost implicat în accident. Aceasta s-a răsturnat și a ajuns cu roțile în sus ...
Potrivit actului normativ, transferul va deveni efectiv la data semnării protocolului de predare-preluare între cele două ...
Lotus Băile Felix primește replica Crișului Sântandrei. Echipele sunt despărțite de două puncte, Crișul fiind pe locul 6 cu ...
Potrivit actului normativ, transferul va deveni efectiv la data semnării protocolului de predare-preluare între cele două ...
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține, însă, că „producem mult peste necesarul intern, gradul de autosuficiență este ...
Întâlnirea cu actorul Horaţiu Mălăele va avea loc vineri, 14 noiembrie, de la ora 19:00, al Casa de cultură a Sindicatelor.
La nici patru luni de la finalizarea lucrărilor de înierbare a liniilor de tramvai pe aproximativ 200 de metri, pe porțiunea ...
Potrivit surselor Bihon, este vorba despre Florin Paraschiv, originar din localitatea Alunu, județul Vâlcea, care a fost ...
Mijlocaș ofensiv sau atacant, Marcel Joseph (28 de ani) a fost selecționat la prima reprezentativă a statului Bahamas pentru ...
Preoții din protopiat i-au îndemnat pe enoriașii din 54 de parohii să se implice în ajutorarea celor care au nevoie de sânge.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, au fost evacuate până în prezent 30 de persoane, dintre care ...
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor a prezentat joi, 13 noiembrie, în sala mare a Prefecturii, bilanțul activității ...